„Resetarea“ societăţii în care trăim nu este posibilă
pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o
realiza.
Marea problemă a României contemporane este golirea
demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite
efecte politice. Aşteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate
care aşteaptă minuni din nimic. Pare o constatare cinică,
dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul
genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.
De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse
umane ale sale. Oameni de calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente,
cetăţeni bine educaţi şi intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au
fost ucişi sau au fugit din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea
biologică a celor mai buni dintre noi.
Naţiunile şi popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor
genetic nu regenerează la nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită
demografie politică, specializată în studierea efectelor transformărilor care au
loc la nivelul structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
Funcţionarea unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi
înţelese fără studierea dinamicii populaţionale.
În întreaga lume asistăm la nişte transformări demografice
fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursă pentru
marile conflicte globale sau regionale. Am scris pe blogul Adevărul despre
impactul dezechilibrelor demografice între bărbaţi şi femei, precum şi despre
consecinţele asupra democraţiilor contemporane.
Al Doilea Război
Mondial
Aş vrea să atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei
schimbări demografice pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra
modului cum arată instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem
surogate de profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori
contrafăcuţi, medici incompetenţi. Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de
profesionalism şi ne ciocnim de zidul competenţelor false.
De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel
naţional?
Din epuizarea demografică!
Prima golire demografică s-a produs la începtul secolui trecut
şi a fost o consecinţă nefastă a celor două războaie mondiale. În urma
conflagraţiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populaţie,
mai ales de sex masculin. Conform estimărilor, în urma primului conflict global
am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea
Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili şi militari). La
pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele ale
pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de oameni.
Catastrofa demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând modelul
sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de
clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi intelectuale.
Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare
că ar fi vorba de 350 de mii de victime – deşi alţi cercetători susţin că între
1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane (direct sau indirect).
Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim
doar despre elita politică. A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă
şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a
intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).
Evreii şi etnicii germani
La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariţie a
unor etnii întregi, care are consecinţe grave pe ansamblu. Pierderea
irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială
a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă. În
aceeaşi perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei
(conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român),
dar distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România Mare număra
peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de
persoane care se declară de această etnie.
Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare
la valorile cosmopolite şi de stimulare a vieţii artistice, culturale şi
economice.
Să nu uităm nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de
miliard de mărci pentru alţi aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a
vândut ca pe nişte bunuri de export. Numai că, tot conform recensământului din
1930, ştim faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai
sunt puţin peste 60.000. România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni,
dintre care mulţi reprezentau o elită socială, modele publice de comportament.
Faptul că, la două decenii după exodul acestei minorităţi, un etnic german a
fost ales preşedintele României ne arată ce contribuţie puteau să aibă un milion
de germani în dezvoltarea naţiunii române.
Exodul după 1989
A treia şi cea mai mare golire demografică a avut loc după
1989. Deşi statisticile nu sunt concludente, pentru că mulţi români şi-au luat
lumea în cap, pur şi simplu au plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să
oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de
concetăţeni au emigrat în ultimii 25 de ani.
Numai în 2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion
de români.
Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignarii. Au plecat
tinerii de până în 35 de ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional,
bărbaţi şi femei curajoşi şi cu iniţiativă, care aveau un profil psihologic de
învingători, indivizi gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de
adaptare la o nouă societate. Iarăşi, ce aveam mai bun din punct de vedere
demografic.
Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată,
după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva. Din
păcate în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost
populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost
obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să
dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi
scuipă, în locul eleganţei am aşezat potlogăria şi mojicia. În politică e şi mai
rău – aşa cum a reieşit din dialogurile publicate în media dintre diverşii
„reprezentanţi ai poporului”, are au un limbaj elevant în care f... şi p... sunt
expresii cotidiene.
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost.
Ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi
şi serioşi, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit. Nu
e de mirare că am ajuns o societate întoarsă cu fundul în sus. Fotbaliştii au
ajuns cercetători ştiinţifici, miliţienii au ajuns profesori de democraţie,
turnătorii au devenit instructori de etică şi morală, iar nulităţile s-au
transformat în modele de comportament. Incompetenţa a devenit la noi o formă de
calificare. Cu cât te pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari
să fii pus într-o funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu.
Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic, cu diverşi
„academicieni” apăruţi pe genunchii unor generali, făcuţi pe genunchii unor
pseudo-universitari, la rândul lor făcuţi la apelul de seară al Securităţii este
doar vârful de aisberg. Cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a
ţării în care trăim vedem pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de
mai bine de o sută de ani, de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează
domnia neamului prost – mai ales din punct de vedere moral, nu doar
organizaţional sau administrativ.
Golirea etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi
etice. Pentru că mârlănia şi primitivismului comportamentelor nu se schimbă
peste noapte.
Mahalagioacele gureşe şi piţipoancele cu genţi de firmă nu pot
lua locul doamnelor. Sculeri-matriţeri vulgari nu pot înlocui şefi de stat la
nivel secund. Sindicalişti nerozi şi neciopliţi nu pot lua locul unor socialişti
cu simţul umanismului. Lipsa de decenţă şi eleganţă în comportamentele publice
nu pot fi predate sau învăţate din manuale de „bune maniere”.
Obrăznicia şi tupeul „maxim”, care au substituit buna-cuviinţă
şi gestul de politeţe, se învaţă de acasă, nu mai poţi dobândi deprinderi
civilizate la doctorat. Când aruncarea cu rahat în stânga şi în dreapta este
noul sport naţional, în timp ce schimbul civilizat de idei şi opinii sunt
tratate cu dispreţ, când ridicarea poalelor în cap în public a luat locul
amiciţiei private, când vulgaritatea şi nesimţirea sunt acum înlocuitoarele
bunei-creşteri, nu mai e nimic de făcut.
Pseudointelectualitatea compusă dintr-o clică nepotistă s-a
instaurat definitiv şi confortabil în fotoliile lăsate libere de oamenii de
calitate, diverşi mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, şi orice
semianalfabet care crede că vorbirea este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea
despre cum ar trebui să arate lumea.
Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea
civilă, iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de
gramatică elementara, şi nimic nu-i împiedică să debiteze aberaţii incredibile.
Iar neamul prost continuă să se
perpetueze. Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea
sistemului nu mai înseamnă nimic.